Jaqueline Cristian a câștigat duelul românesc cu Gabi Ruse după un maraton de trei ore și e în sferturi la UniCredit Iași Open. Miriam Bulgaru și Anca Todoni s-au oprit în optimi. Avem o pereche semifinalistă la dublu

  • Publicat:

Jaqueline Cristian este singura româncă prezentă în sferturile de finală ale turneului WTA 250 UniCredit Iași Open, concurs dotat cu premii totale în valoare de 232.244 de euro și 250 de puncte WTA.

În meciul vedetă al zilei, Jaqueline, 26 de ani, locul 66 WTA, favorită 3, a câștigat duelul româncelor din optimi cu Elena Gabriela Ruse (26 de ani, 149 WTA), scor 6-4, 6-7 (1), 6-2 și va disputa, miercuri, al doilea sfert de finală consecutiv în circuit, după cel de la Palermo.

Jaqueline Cristian și Gabi Ruse au oferit meciul turneului

Colege de generație și bune prietene, Jaqueline și Gabi au oferit, marți seară, cel mai frumos meci de până acum al turneului, dar și cel mai lung (3 ore și două minute), spectatorii prezenți în număr mare în tribunele Bazei Sportive Ciric plecând cu regretul că nu le vor vedea pe ambele românce în fazele finale.

În sferturi, Jaqueline Cristian o va întâlni pe rusoaica Elina Avanesyan, favorită 5, cea care a trecut în optimi de croata Petra Martic, 6-2, 5-7, 6-4.

„Am dat tot ce am avut mai bun și mă bucur că voi juca un nou sfert de finală, de această dată acasă. Rog publicul ieșean să vină miercuri în număr cât mai mare să mă susțină la meciul din sferturi, să-mi dea acea energie de care am nevoie. Sper să stau cât mai mult aici la Iași”, a declarat la final Jaqueline Cristian.

Miriam Bulgaru și Anca Todoni, eliminate în optimi

Ziua de marți nu a început deloc bine pentru românce, Miriam Bulgaru și Anca Todoni fiind eliminate în minimum de seturi, în chiar primele două meciuri de pe Arena Centrală.

Miriam Bulgaru, 25 de ani, locul 206 WTA, a fost învinsă de jucătoarea franceză Selena Janicijevic (21 de ani, 189 WTA), venită din calificări, scor 6-2, 7-6 (6) și s-a oprit în optimi la Iași.

Janicijevic a câștigat deja patru meciuri la Iași, cu Irene Burillo Escorihuela (Spania), Julia Avdeeva (Rusia) – în calificări, Gergana Topalova (Bulgaria) și Miriam Bulgaru (România) – în turul 1.

Miriam a rămas însă cu victoria uriașă obținută în primul tur în fața favoritei 2, Tatjana Maria, din Germania, jucătoare de Top 60.
În al doilea meci al zilei de pe Terenul Central, Anca Todoni, 19 ani, locul 118 WTA, a fost eliminată de Olga Danilovic, din Serbia, 23 de ani, numărul 150 mondial, scor 6-1, 6-1, în doar 67 de minute.

După ce a jucat doar 5 game-uri în primul tur, Anca Todoni nu s-a regăsit în fața Olgăi, jucătoare pe care a învins-o recent în primul tur la Wimbledon.

Interesant este faptul că Todoni și Danilovic s-au întâlnit de trei ori din primăvară încoace, aceasta din urmă câștigând în primul tur al calificărilor la Roland Garros și în optimi la Iași, iar Anca în turul întâi pe iarba londoneză.

Anca Todoni s-a revanșat ceva mai târziu în proba de dublu, obținând calificarea în semifinale alături de Irina Bara, după un scurt și surprinzător 6-2, 6-0 cu perechea favorită 3 formată din Maia Lumsden (Marea Britanie) și Anna Siskova (Cehia).

Mirra Andreeva, o nouă demonstrație de forță la Iași!

După cele două meciuri ale româncelor, pe Arena Centrală a intrat principala favorită, rusoaica Mirra Andreeva. Jucătoarea de doar 17 ani pregătită de Conchita Martinez a făcut o nouă demonstrație de forță, 6-1, 6-3 cu Aliaksandra Sasnovich, din Belarus.

În sferturi s-au mai calificat rusoaica Elina Avanesyan, franțuzoaica Chloe Paquet, Anna Bondar, din Ungaria și croata Lea Boskovic.

De remarcat că toate cele 4 favorite prezente marți în optimi și-au respectat statutul și au obținut biletul pentru sferturi.
Miercuri sunt programate cele patru sferturi de finală la simplu, cu începere de la ora 11.00, toate pe Central, dar și ultimele trei meciuri din sferturile de finală la dublu.

Rezultatele meciurilor de marți, 23 iulie, de la Iași Open:
Simplu – Optimi de finală
[Q] Selena Janicijevic (Franța) – [WC] Miriam Bulgaru (România) 6-2, 7-6 (6)
Olga Danilovic (Serbia) – Anca Todoni (România) 6-1, 6-1
[1] Mirra Andreeva (Rusia) – Aliaksandra Sasnovich (Belarus) 6-1, 6-3
[3] Jaqueline Cristian (România) – [WC] Elena Gabriela Ruse (România) 6-4, 6-7 (1), 6-2
Chloe Paquet (Franța) – [Q] Simona Waltert (Elveția) 6-1, 7-5
[5] Elina Avanesyan (Rusia) – Petra Martic (Croația) 6-2, 5-7, 6-4
[8] Anna Bondar (Ungaria) – Marina Bassols Ribera (Spania) 7-5, 6-4
[LL] Lea Boskovic (Croația) – [Q] Varvara Lepchenko (USA) 6-3, 6-4

Dublu – Turul 1
[2] Alexandra Panova (Rusia) / Yana Sizikova (Rusia) – Maria Lourdes Carle (Argentina) / Eleni Christofi (Grecia) 7-5, 6-0
[1] Anna Danilina (Kazahstan) / Irina Khromacheva (Rusia) – Amina Anshba (Rusia) / Anastasia Detiuc (Cehia) 6-4, 6-3
Yvonne Cavalle-Reimers (Spania) / Aurora Zantedeschi (Italia) – Anastasia Tikhonova (Rusia) / Maria Timofeeva (Rusia) 7-6 (3), 7-6 (4)
Anna Bondar (Ungaria) / Olga Danilovic (Serbia) – Katarzyna Piter (Polonia) / Fanny Stollar (Ungaria) 7-6 (4), 6-4
Dublu – Sferturi de finală
Irina Bara (România) / Anca Todoni (România) – [3] Maia Lumsden (Marea Britanie) / Anna Siskova (Cehia) 6-2, 6-0

Programul meciurilor de miercuri, 24 iulie:
Terenul Central – Ora de start 11.00
[1] Mirra Andreeva (Rusia) vs [LL] Lea Boskovic (Croația)
Olga Danilovic (Serbia) vs [8] Anna Bondar (Ungaria)
Chloe Paquet (Franța) vs [Q] Selena Janicijevic (Franța)
Nu înainte de 17.00
[5] Elina Avanesyan (Rusia) vs [3] Jaqueline Cristian (România)

Terenul 5 – Ora de start 12.30
Yvonne Cavalle-Reimers (Spania) / Aurora Zantedeschi (Italia) vs [2] Alexandra Panova (Rusia) / Yana Sizikova (Rusia)
După odihnă
[1] Anna Danilina (Kazahstan) / Irina Khromacheva (Rusia) vs Mirra Andreeva (Rusia) / Sofia Lansere (Rusia)
După odihnă
[4] Angelica Moratelli (Italia) / Sabrina Santamaria (SUA) vs Anna Bondar (Ungaria) / Olga Danilovic (Serbia)

Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Mama Luizei Melencu, noi acțiuni la tribunal! Femeia rupe tăcerea în cazul Caracal. Susține că telefonul fiicei sale s-a conectat la…
Mama Luizei Melencu, noi acțiuni la tribunal! Femeia rupe tăcerea în cazul Caracal. Susține că telefonul fiicei sale s-a conectat…
OUT de la Genoa! Dan Șucu a ales între Patrick Vieira și Mario Balotelli
OUT de la Genoa! Dan Șucu a ales între Patrick Vieira și Mario Balotelli
Gabriela Cristea, ÎNSĂRCINATĂ din nou la 50 de ani?! Acesta este, de fapt, motivul pentru care a demisionat?
Gabriela Cristea, ÎNSĂRCINATĂ din nou la 50 de ani?! Acesta este, de fapt, motivul pentru care a demisionat?
Înlocuitor de top pentru Ederson! Pep Guardiola îl vrea pe portarul care a făcut spectacol la EURO 2024
Înlocuitor de top pentru Ederson! Pep Guardiola îl vrea pe portarul care a făcut spectacol la EURO 2024
OFICIAL | FCSB a dat lovitura pe piaţa transferurilor! Gigi Becali şi-a luat atacant de la o rivală din Superliga
OFICIAL | FCSB a dat lovitura pe piaţa transferurilor! Gigi Becali şi-a luat atacant de la o rivală din Superliga
ULTIMA ORĂ | Out de la FCSB. Gigi Becali l-a dat afară pe jucător: ”Îi reziliez contractul. Să fie sănătos”
ULTIMA ORĂ | Out de la FCSB. Gigi Becali l-a dat afară pe jucător: ”Îi reziliez contractul. Să fie sănătos”
Andreea Bănică, mai sexy ca oricând! A pozat într-un costum de baie minuscul și și-a lăsat la vedere bustul uriaș
Andreea Bănică, mai sexy ca oricând! A pozat într-un costum de baie minuscul și și-a lăsat la vedere bustul uriaș
Gabriela Cristea a ajuns de URGENȚĂ la spital!!! ȘOCANT ce a pățit vedeta după demisia din televiziune
Gabriela Cristea a ajuns de URGENȚĂ la spital!!! ȘOCANT ce a pățit vedeta după demisia din televiziune
BANCUL ZILEI. Alinuța urcă în mașina iubitului ei, un superb Maybach: Îmi doresc foarte mult să facem dragoste pe bancheta din spate
BANCUL ZILEI. Alinuța urcă în mașina iubitului ei, un superb Maybach: Îmi doresc foarte mult să facem dragoste pe bancheta…
Medicii din Iaşi, şocaţi de un pacient cu o alcoolemie nemaiîntâlnită:
Medicii din Iaşi, şocaţi de un pacient cu o alcoolemie nemaiîntâlnită: "Record absolut". Valoarea, de peste 2 ori mai mare…
Regizorul GENIAL care a iubit femeile la fel de mult ca filmele
Regizorul GENIAL care a iubit femeile la fel de mult ca filmele
Fiica lui Ion Ţiriac l-a surclasat pe David Popovici! Imaginea senzaţională cu fiica miliardarului Ion Ţiriac
Fiica lui Ion Ţiriac l-a surclasat pe David Popovici! Imaginea senzaţională cu fiica miliardarului Ion Ţiriac
Ce a făcut David Popovici cu Porsche-ul său nou, după tot scandalul în care a fost implicat
Ce a făcut David Popovici cu Porsche-ul său nou, după tot scandalul în care a fost implicat
Călin Georgescu a mințit toată România. A anunțat chiar el în direct la TV. Nu s-a mai văzut așa ceva
Călin Georgescu a mințit toată România. A anunțat chiar el în direct la TV. Nu s-a mai văzut așa ceva
"Persoana care a răpit-o...." Mama Luizei Melencu aruncă bomba
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Noua consolă Nintendo Switch 2. Cum arată și când va fi lansată?
Noua consolă Nintendo Switch 2. Cum arată și când va fi lansată?
ITF îi desemnează pe Sinner şi Swiatek campioni mondiali pentru 2024
ITF îi desemnează pe Sinner şi Swiatek campioni mondiali pentru 2024
2025: Valabilitate permis auto după 65 de ani. Mai au dreptul vârstnicii să conducă o mașină?
2025: Valabilitate permis auto după 65 de ani. Mai au dreptul vârstnicii să conducă o mașină?
Ispita Anamaria Vaida de la Insula Iubirii, fotografii pe patul de spital. Ce a pățit.
Ispita Anamaria Vaida de la Insula Iubirii, fotografii pe patul de spital. Ce a pățit. "Mulțumesc pentru mesaje, sunt..."
×